Piața românească, invadată de brânza care nu a văzut laptele
EconomieUltimele stiri 27 ianuarie 2015 admin 0
Un fenomen periculos se extinde rapid, în timp ce autoritățile refuză să ia încă o măsură în acest sens. Este vorba despre prezența pe piața românească a lactatelor fabricate fără lapte, susține Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. La rândul său fermier în Maramureș, Frânc susține că brânzeturile fără lapte au început să fie tot mai prezente în România, ajungându-se ca după comercializarea lor în piețe, aceste produse să poată fi acum găsite chiar și pe rafturile marilor magazine.
În locul laptelui, brânzeturile sunt fabricate dintr-o serie de uleiuri vegetale, precum cel de palmier și cel de soia. Așa se ajunge ca produse să fie extrem de ieftin – prețul fiind singurul semn care diferențiază aceste lactate de cele care respectă rețetale tradiționale și au lapte proaspăt în compoziție. “Deși TVA-ul este de 24% pentru toate produsele, cum vă explicați că se găsesc în magazine brânzeturi de proveniență incertă care se vând cu prețul de 10lei sau chiar mai puțin?! În mod cert acel produs conține orice altceva numai lapte nu. În condițiile în care pentru 1 kilogram de cașcaval este nevoie de 5,5-5,6 kilograme de lapte crud, care trebuie colectat, procesat și la care se aplică și TVA, un astfel de produs nu poate ajunge pe rafturile marilor retaileri la acest preț redicol de doar câțiva lei”, este revoltat președintele FCBR, Claudiu Frânc
El susține că pe piața lactatelor, multe reguli sunt încălcate. ”Spre exemplu, în laptele proaspăt este interzisă folosirea de lapte praf și, totuși, sunt mărci pe piața românească care vând lapte ambalat produs exclusiv din lapte praf”, ne-a mărturisit cu regret Claudiu Frânc.
Riscurile la care sunt expuși românii care consumă lactate produse fără lapte lapte sunt diverse și periculoase, întrucât la baza acestor produse stau uleiuri ce conțin grăsimi esterificate cu grave consecinte asupra sănătății.
Apariția acestui tip de produse este cunoscută de autorități încă din primăvara anului trecut, dar nu s-a luat nici o măsură. “Am cunoștință de aceste lactate de anul trecut, din primăvară, când cu ocazia efectuării unor controale în piețele, au fost descoperite în special brânzeturi aduse din Bulgaria și care nu aveau, conform analizelor din laborator, nici un gram de lapte. Această practică nu este străină nici producătorilor din România, poate și din cauza legislației permisive, care permite un anumit adaos de alte produse în brânzeturi, exceptând laptele”, a precizat președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. (agrointel.ro)
No comments so far.
Be first to leave comment below.