News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 70 de saci de gunoi strânși din zona ”Zori de Zi” Peste 70 de saci de gunoi strânși din zona ”Zori de Zi”
Please follow and like us:
Pin Share

R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A. și Cercetașii României – Centrul Local „Phoenix” Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, RETIM Ecologic Service și FCC Environment, au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o amplă acțiune de igienizare în aria naturală protejată.

În urma acesteia, au fost umpluți peste 70 de saci cu gunoi strâns din pădure și din zona situată pe malul Mureșului în apropiere de „Zori de Zi”, unde mulți dintre cei care merg la picnic își bat joc de natură. Acestora din urmă li se atrage atenția că sunt pasibili de amenzi foarte mari, rangerii administrației parcului urmând să-și intensifice acțiunile de patrulare în zonele sensibile, frecventate de turiști.

„Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat și cu ajutorul cărora am reușit să igienizăm o mică suprafață din parc. Totodată, le atragem atenția celor care fac mizerie că vom manifesta toleranță zero față de asemenea fapte, ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Fulviu Olimpiu Moga, directorul R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A..

De remarcat, că asemenea acțiuni vor mai avea loc în aria naturală protejată, urmând a fi anunțate din timp, astfel încât la ele să poată participa oricine dorește.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *