Peste 6000 de imobile din comuna Șimand primesc noile cărți funciare
LocalUltimele stiri 4 martie 2021 admin 0
Proprietarii a peste 6.000 de imobile din comuna Șimand, județul Arad, primesc noile cărți funciare. Documentele sunt eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată atât din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR), cât și din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de cadastru general, finanțate prin POR, în comuna Șimand din județul Arad.
Noile cărți funciare ale celor 6.275 de imobile au fost înmânate autorităților locale, joi, 4 martie. Din cele 6.275 de proprietăți, 3.927 au fost cadastrate cu fonduri europene și 2.348 din veniturile proprii ale ANCPI.
La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI, Iustin-Marinel CIONCA-ARGHIR, președintele Consiliului Județean Arad, Tatiana CLEPE, directorul OCPI Arad și Liviu Florin DEMA, primarul comunei Șimand.
”Nu pot decât să-i felicit pe toți cei implicați în acest proces pentru modul în care și-au îndeplinit obligațiile în această perioadă cu restricții generate de pandemie. Aș vrea să subliniez că, în ultimul an, am luat mai multe măsuri pentru accelerarea înregistrării proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară cum ar fi cofinanțarea realizării de către primării a planurilor parcelare și scutirea autorităților și instituțiilor din administrația publică centrală și locală de la plata taxelor pentru înregistrarea imobilelor aflate în proprietatea acestora. Anul acesta, am alocat aproximativ 380 de milioane de lei, în cadrul celei de-a șaptea etape de finanțare, pentru primăriile care doresc să înceapă sau să continue lucrările de înregistrare a imobilelor pe sectoare cadastrale”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte-director general al ANCPI.
În prezent, din cele 78 de UAT-uri din județul Arad, cinci sunt cadastrate în proporție de 100% (Bârsa, Fântânele, Frumușeni, Siria, Ghioroc), în nouă localități se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT și în alte 58 se desfășoară lucrări pe sectoare cadastrale. Pe lângă Șimand, alte cinci comune din județul Arad beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților: Hălmagiu, Macea, Șeitin, Vinga și Zărand.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.
No comments so far.
Be first to leave comment below.