Etapa a 13-a din C4 a fost destul de prolifică pentru divizionarele arădene, care au obţinut 10 puncte din 15 posibile. Şoimii Lipova şi-a continuat seria excelentă cu încă o victorie la scor, 4-0 cu codaşa ACS Poli Timişoara, reuşite semnate de Sulea şi Rusu, în prima repriză, respectiv Banyoi şi Prună, din penalty, în partea a doua. Crişul s-a întors doar cu un punct din cetatea Devei, după un 0-0 cu echipa locală şi pierde poziţia pe podium chiar în faţa Lipovei, echipa lui Flavius Sabău traversând o formă de invidiat. Performera şi până la urmă revelaţia turului rămâne însă nou promovata Progresul Pecica, învingătoare cu 2-1 la Hunedoara. Gazdele au deschis scorul, dar pecicanii lui Dan Stupar au întors rezultatul până la pauză, goluri înscrise de Puie şi Tiric.
Trei victorii arădene, sebişenii în cădere liberă
În mitanul secund, Gârlea a apărat un penalty în minutul 56, executat de R.Cristian şi Pecica e a doua în serie, după liderul autoritar “U” Craiova! Cermeiul a câştigat şi ea, scor 2-1, meciul de acasă cu Becicherecu Mic. Timişenii au condus cu 1-0 la pauză, însă Nistor şi Todoran au adus o victorie importantă în contul “roş-albilor”. Singura înfrângere arădeană a contabilizat-o Sebişul, învinsă cu 2-0 chiar de ultima clasată, din Târgu Cărbuneşti. Cu probleme de ordin financiar, formaţia de pe malul Crişului traversează o perioadă incertă, iar rezultatele se văd.
Liga a III-a, seria 4, etapa a 13-a:
Şoimii Lipova – ACS Poli Timişoara 4-0
Flacăra Horezu – CSC Dumbrăviţa 2-1
Cetate Deva – Crişul Chişineu Criş 0-0
Univ Craiova – CSC Ghiroda 4-0
Gilortul Tg Cărbuneşti – Naţional Sebiş 2-0
ACSO Filiaşi – Viitorul Dăeşti 3-3
CS Hunedoara – Progresul Pecica 1-2
Lunca Teuz Cermei – Becicherecu Mic 2-1
Clasament
1.Univ Craiova 13 11 2 0 31-7 35
2.Progresul Pecica 13 7 4 2 23-13 25
3.Şoimii Lipova 13 6 4 3 25-12 22
4.Chişineu Criş 13 6 4 3 18-15 22
5.Flacăra Horezu 13 6 2 5 16-13 20
6.CSC Dumbrăviţa 13 5 4 4 24-17 19
7.CSC Ghiroda 13 6 1 6 25-19 19
8.Becicherecu Mic 13 4 7 2 21-16 19
9.Viitorul Dăeşti 13 5 4 4 31-31 19
10.CS Hunedoara 13 5 1 7 22-25 16
11.LT Cermei 13 3 6 4 20-22 15
12.Naţional Sebiş 13 4 2 7 21-27 14
13.Cetate Deva 13 3 4 6 12-17 13
14.ACSO Filiaşi 13 3 3 7 21-31 12
15.ACS Poli Tim 13 2 2 9 11-33 8
16.Tg Cărbuneşti 13 2 2 9 9-31 8
Etapa viitoare: ACS Poli – Chişineu Criş, Becicherecul Mic – Cetate Deva, Progresul Pecica – Lunca Teuz Cermei, CSC Dumbrăviţa – CS Hunedoara, CSC Ghiroda – Flacăra Horezu, Viitorul Dăeşti – Univ.Craiova, Naţional Sebiş – ACSO Filiaşi, Şoimii Lipova – Gilortul Tg Cărbuneşti.
No comments so far.
Be first to leave comment below.