Reprezentanţii arădeni ai Alianţei România Dreaptă îi felicită pe cei de la Uniunea socialistă pentru finalizarea listei de «profesionişti» cu care vor aborda alegerile parlamentare. Ne bucurăm că lista USL Arad cuprinde în majoritate oameni de «încredere», oameni trecuţi pe la cel puţin două partide înainte de a ajunge la PNL sau PSD.
Ovidiu Marian, care a anunţat că-și doreşte un nou mandat de senator, a mai trecut pe la două partide până să aterizeze în curtea PNL. Dumnealui și-a menținut inclusiv funcția de președinte al Comisiei de Buget-Finanțe, obținută ca membru PD-L, deși a declarat că nu se (mai) regăsește în acest partid.
Lista «competenţilor» continuă cu Dorel Popa, de profesie pastor, trecut şi el pe la mai multe formațiuni politice, în CDR, PSD, PC, de fiecare dată pentru a obține funcții, «reînviat» acum de alianţa socialistă. Dacă în 2000 cei doi erau adversari şi se reclamau unii pe alţii la poliţie şi se atacau în presă, cei doi – Marian și Popa – au ajuns astăzi să fie tandem în echipa Uniunii profitorilor!
Lângă un pastor neoprotestant, useliştii îi mai pun alături pe Dorel Căprar, care şi-a arogat imaginea lui Iisus în Cina cea de taină, pe Ciprian Luca, trecut și el anterior pe la trei partide (ApR, PRM, PD), pe Flavius Măduţa, ce vrea să transpună în politică apucăturile de vameș.
Un veșnic angajat la stat care se visează senator este Ioan Cristina, care, după doar doi ani de angajament în mediul privat, dorește să stea iarăși pe banii contribuabililor.
În concluzie, cetățenii județului Arad sunt în pericol să fie reprezentați de astfel de oameni, unii cunoscuți traseiști politici, alții cărora nu le place munca, mulți dintre ei având eticheta «eșec» lipită pe activitatea profesională.
No comments so far.
Be first to leave comment below.