PDL Arad a furat startul campaniei electorale, prin panotaj stradal cu candidaţii pentru alegerile locale. La Pecica, la intrarea în oraş şi lângă piaţă au apărut afişe cu candidaţii PDL, ascunşi în spatele unei sigle mincinoase. „Nu întâmplător, acest tip de afişaj apare la Pecica, oraşul care l-a dat ţării pe cel mai slab ministru de interne de după 1989, Constantin Traian Igaş. Putem vedea două aspecte extrem de grave, care caracterizează din plin partidul mincinos PDL. Primul aspect ţine de un afişaj electoral ilegal. Constatăm că acest partid care a furat tot ce se poate fura, fură acum şi startul campaniei electorale. Nu cred că oamenii au vrut, de Sfintele Sărbători de Paşte, să vadă figurile politicienilor PDL. Campania electorală începe în luna mai, nu în aprilie. Prin urmare, cerem instituţiilor abilitate să constate această ilegalitate şi să dispună înlăturarea afişelor. Al doilea aspect grav ţine de lipsa de moralitate a politicienilor care vor să ascundă sub o siglă necunoscută tot răul şi toate mizeriile pe care le-a făcut PDL. Sunt de acord cu faptul că toţi cei din PDL au toate motivele să le fie ruşine de sigla propriului partid. Este vorba despre partidul care a vrut să desfiinţeze judeţul Arad, care a distrus economia, care a tăiat salariile, pensiile şi indemnizaţiile oamenilor, care a dus corupţia la un nivel inimaginabil. PDL este partidul care l-a ajutat pe Traian Băsescu să calce în picioare Constituţia, democraţia şi demnitatea românilor. În timpul Guvernării PDL, politicienii acestui partid s-au îmbogăţit peste măsură. Ei trebuie să plătească pentru tot ce au făcut, nu îi vom lăsa să mintă din nou populaţia şi să pretindă că sunt altcineva! În perioada următoare, vom începe o campanie de informare cu privire la adevărata identitate a acestei găşti care îşi arogă titulatura de mişcare creştină” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.