Ministerul Finanţelor (MF) derulează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 8-17 aprilie, a 16-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis.
Oferta cuprinde cinci emisiuni, în euro şi lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate în lei, au o maturitate de 1 an şi o dobânda de 7%. Ministerul Finanţelor va emite, de asemenea, alte două emisiuni în lei, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani şi dobânzi de 6% pe an (p.a) şi, respectiv, de 6,85% p.a., şi două în euro, cu maturităţi de 1 şi, respectiv, 5 ani şi dobânzi de 4% p.a. şi, respectiv, 5% p.a.
Persoanele fizice rezidenţe şi nerezidente, cu vârstă peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul consorţiului de intermediere sau intermediarii care au semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi au transmis angajamentul către Lead Manager, titluri de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursă de Valori Bucureşti.
Pe tranşa donatorilor pot fi plasate ordine doar de investitorii care au donat sânge începând cu dată de 1 septembrie 2023 şi/ sau care donează în perioada derulării ofertei de vânzare de titluri de stat Fidelis.
Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la dată alocării (17 aprilie 2024), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanţii Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacţionare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat).
Dată estimată de intrare la tranzacţionare este 23 aprilie 2024.
Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
De asemenea, subscrierile se pot efectua şi prin intermediul Participanţilor Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiţii financiare sau instituţie de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti şi care a semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Transilvania (grup de distribuţie), Alpha Bank România, Banca Comercială Română şi BRD-Groupe Societe Generale.
Prin intermediul precedentelor 15 oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie, cumulat, peste 26,2 miliarde lei (peste 5,3 miliarde euro), conform unui comunicat al BVB.
No comments so far.
Be first to leave comment below.