O femelă de panda uriaş din Franța este gestantă, acestea fiind fertile doar 24-48 de ore pe an
Curiozitati 22 iulie 2021 admin 0
Huan Huan, o femelă de panda uriaş de la ZooParc de Beauval din centrul Franţei, este gestantă şi ar putea naşte peste aproximativ zece zile, a anunţat grădina zoologică, relatează Xinhua miercuri.
„Huan Huan este gestantă! Ce veste minunată! După săptămâni de aşteptare, un embrion a fost detectat astăzi la ecografie„, a anunţat într-un mesaj publicat pe Twitter grădina zoologică din Saint-Aignan-sur-Cher, la aproximativ 200 kilometri sud de Paris.
„În prezent, embrionul are 1,74 centimetri lungime şi 0,86 centimetri lăţime, iar o altă ecografie este programată vineri pentru a verifica prezenţa unui al doilea fetus„, se precizează în mesaj.
Huan Huan, care înseamnă „fericită” în limba chineză, şi partenerul ei, Yuan Zi, s-au născut amândoi în Chengdu, China, şi au ajuns în Franţa în 2012 când aveau trei ani, scrie Agerpres.ro.
La sfârşitul lunii martie, cele două exemplare de panda uriaş au avut o tentativă de împerechere şi, în plus, a fost utilizată inseminarea artificială, o femelă de panda fiind fertilă doar 24-48 de ore pe an, a precizat grădina zoologică.
La 4 august 2017, Huan Huan a născut pui gemeni, primii panda care au venit pe lume în Franţa. Primul pui a decedat la scurt timp după naştere, iar al doilea a primit numele Yuan Meng, care înseamnă „vis împlinit” în chineză.
No comments so far.
Be first to leave comment below.