News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal Arad au iniţiat o campanie de sprijinire a lui Vasile Gavriluţi, un băieţel în vârstă de 10 ani, bolnav de leucemie. Vasile suferă de anemie aplastică foarte severă şi are nevoie urgentă de transplant medular. Acţiunea a fost coordonată de consilierele municipale Adriana Chirilov şi Marina Cismaşiu.

„Povestea lui Vasile ne-a impresionat profund şi am decis să-i întindem o mână de ajutor. Am organizat în preajma sărbătorilor pascale un târg cu donaţii, după care am continuat să căutăm oameni cu suflet care să doneze sume de bani”, a declarat Geanina Pistru, secretar general al organizaţiei municipale de femei a PDL.

De Ziua Copilului, femeile democrat liberale le-au oferit o rază de speranţă lui Vasile şi familiei sale, iar prin grija consilierilor municipali ai PDL a fost colectată suma de 8800 de lei, care a fost înmânată familiei Gavriluţi.

„Sunt convinsă că există oameni cu suflet în Arad care nu ştiu de boala micuţului Vasile. Fac un apel de solidaritate faţă de familia Gavriluţi, pentru a-l putea ajuta pe Vasile”, a mai afirmat Geanina Pistru.

Conturile la care puteţi dona bani sunt următoarele:

– RO26 RNCB0015030284350005 – RON, Gavriluţi Dorina

– RO37 RNCB0015030284350001- euro, Gavriluţi Dorina

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *