News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Cu prilejul încheierii în acest an școlar a proiectului „Șahul în școală” inițiat de clubul Vados, Inspectoratul Școlar al județului Arad și ARED, sfârșitul săptămânii trecute a adus un nou concurs de șah pentru copiii de la ciclul primar .

La concurs au participat aproape 100 de copii atât din orașul Arad cât și din județ. S-au desfășurat în paralel practic patru turnee, pe fiecare din cele patru clase, fiecare turneu desfășurându-se pe parcursul a șapte runde în sistem elvețian, fiind premiați primii trei clasați din fiecare clasă – băieți și fete separat.

În turneul celor mici de clasa I, atât la fete cât și la băieți s-au impus reprezentanții Școlii Generale ”Aurel Vlaicu” – Mark Kovacs si Diana Jurj. Podiumul a fost completat la băieți de Camil Brădean (Lic. Pedagogic Dimitrie Țichindeal) și Cristian Panda (Lic. Vasile Goldiș) iar la fete de Irina Lazăr (Sc. Gen. Nr. 5) și de Ioana Bușă (Lic. D. Tichideal).

La clasa a II-a băieți câștigător a fost Bogdan David (Lic. Vasile Goldiș), care a fost urmat în clasament de Bogdan Vădăsan și de Denis Buniov, ambii de la Lic. D. Tichindeal. La fete a câștigat Iulia Șodincă (Lic. D. Țichindeal), locurile următoare fiind ocupate de Iulia Câmpean (Șc. Gen. Aurel Vlaicu) și Carina Șiclovan (Lic. D. Tichindeal).

În turneul celor de clasa a III-a s-a impus Răzvan Vass (Lic. D. Tichindeal). Deși cu același număr de puncte cu câștigătorul cu care de altfel a terminat remiză în partida directă, Sergiu Săcăleanu (Lic. Vasile Goldiș) a trebuit să se mulțumească cu locul II datorită unor coeficienți de departajare inferiori. Pe locul trei a terminat Eduard Mateaș (Sc. Gen. Nr. 5) cu 4 puncte. La fete a terminat victorioasă Anna Mihăilescu urmată îneaproape de Diana Tuduran, ambele eleve la Lic. D. Tichindeal. Locul trei a fost ocupat de Miriam Ochiș de la Lic. Adam Muller Guttenbrunn.

Eduard Atanasiu (Col. Nat. Elena Ghiba Birta) a terminat primul la clasa a IV-a, fiind urmat de David Bălăceanu (Lic. de Artă Sabin Drăgoi) și de Andrei Câmpean (Sc. Gen. Aurel Vlaicu). La fete a câștigat Bianca Balș de la Scoala Generală Felnac.

S-au acordat premii constând în cupe, medalii și diplome la care s-au adăugat diverse cadouri din partea ARED și a clubului Vados prin magazinuldesah.ro .

 

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *