NOILE TAXE PENTRU MICROINTREPRINDERI, COMPANII, PFA, DE LA 1 IANUARIE
EconomieUltimele stiri 21 decembrie 2015 paula craciun 0
Zilele trecute au fost elaborate și publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor normele de aplicare ale Codului Fiscal. Acesta va aduce o serie de înlesniri fiscale pentru firme și persoane fizice, dar, pe de altă parte, dacă ne referim la taxele locale, se poate spune că pe români îi așteaptă o soartă grea din 2016.
TVA scade cu 4 procente, accizele se reduc, iar microîntreprinderile beneficiază de un regim mai relaxat de impozitare. În schimb, apar o serie de modificări în privința contribuțiilor sociale achitate de PFA-uri, mai dure.
Pe de altă parte, Codul Fiscal păstrează anul viitor supra- acciza de 7 eurocenți la combustibili. De asemenea, companiile vor plăti și anul viitor taxa pe stâlp, atât de controversată, care reprezintă 1% din active.
TVA scade la 20%
Principala măsură, care va influența atât mediul de afaceri, prin oferirea posibilității de a crește vânzările, cât și persoanele fizice, prin majorarea veniturilor pe care le au la îndemână, este scăderea TVA de la 24%, la 20%, de la 1 ianuarie. Dacă firmele vor accepta să transfere această scădere în prețuri, atunci există perspectiva ca vânzările lor să crească, date fiind tarifele mai mici. De exemplu, un autoturism Dacia cu un preț de 5.000 de euro ar ajunge să coste 4.840 de euro, un discount care ar putea să conteze pentru cei care și-au propus să ia mașini noi în 2016. Ieftinirile se vor adăuga celor din acest an, când, pentru alimentele de bază, TVA a scăzut la numai 9% și scăderii TVA tot la 9%, pentru panificație, în 2013. Pe final de an, în 2014, Executivul a decis și să aplice un TVA de 9% și pentru apa potabilă, și pentru apa folosită pentru irigații. Românii ar trebui să vadă, așadar, o ieftinire serioasă a facturii la apă. Dacă un metru cub de apă rece costă acum 7 lei, de exemplu, o scădere cu 15% a TVA ar însemna că prețul unui metru cub ajunge la 6,15 lei. Pentru trei metri cubi consumați într-o lună, factura ar urma să scadă cu peste 2,5 lei.
Sursa: evz.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.