Muniție rămasă neexplodată a fost găsită la Macea
LocalUltimele stiri 12 octombrie 2022 admin 0
În cursul zilei de marți, 11.10.2022, ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a intervenit în localitatea Macea pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat.
Muniţia a fost descoperită întâmplător de proprietarul casei în timp ce efectua lucrări în grădină.
Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat elementul ca fiind o bombă aruncător de calibru 45 mm. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă ulterior.
Dat fiind faptul că multe dintre munițiile rămase neexplodate din timpul celor două conflagrații mondiale sunt descoperite de către populație în timpul efectuării unor lucrări de construcții sau a unor lucrări agricole, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” reamintește măsurile ce trebuie respectate în astfel de situaţii:
❗️Să apeleze numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniții neexploatate;
❗️Să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite;
❗️Să nu încerce să demonteze componentele muniției, să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozitele de fier vechi, pentru valorificarea ca deșeuri metalice;
❗️Să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate;
❗️Să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente.
No comments so far.
Be first to leave comment below.