Mihai Fifor : PSD solicită înființarea Comisiei parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei!
PoliticaUltimele stiri 11 mai 2021 admin 0
„Românii trebuie să afle adevărul! Numai prin adevăr pot fi eliminate suspiciunile si îndoielile și poate fi risipită neîncrederea socială acumulată ca urmare a prostiilor, minciunilor ori manipulărilor guvernanților.
Respingerea în plen a Comisiei parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei de către parlamentarii Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR ar reprezenta o recunoaștere oficială a faptului că românii au fost mințiți, că în continuare li se ascunde adevărul.
Totodata, acest lucru ar adânci catastrofal lipsa de încredere în instituțiile statului, cu efecte devastatoare inclusiv în privința vaccinării și combaterii pandemiei.
Orice vot negativ sau abținere reprezinta un vot pentru mușamalizarea adevărului, o sfidare cinică și o formă de dispreț împinsă la extrem față de oameni.
USR-PLUS, care clamează transparența și al cărui ministru al Sănătății a devoalat date controversate, precum că numărul morților de COVID ar fi mai mare decât cel raportat oficial, ar trebui să fie primul interesat să afle adevărul; dacă n-o face, dacă nu votează înființarea comisiei, va dovedi fățărnicia sa ordinară.
PSD a cerut insistent înființarea acestei comisii parlamentare de anchetă și în pofida tuturor tergiversărilor și a blocajelor majorității parlamentare a reușit să treacă inițiativa prin Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului până în plen.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
No comments so far.
Be first to leave comment below.