Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin le urează compatrioţilor „LA MULTI ANI!” de Ziua Naţională şi apreciază că românii iartă prostia sau ignoranţa, dar nu-i uită niciodată pe cei care le fac rău cu asprime şi brutalitate.
Cei trei lideri au USL arată, într-un comunicat remis Mediafax, că Ziua Naţională a României este un moment al unităţii şi al solidarităţii şi îi îndeamnă pe toţii românii, în numele USL, să nu-şi piardă speranţa.
Suntem o naţiune generoasă, un popor care iubeşte viaţa şi preţuieşte echilibrul. Românii sunt oameni cu credinţă în Dumnezeu, obişnuiţi să ierte multe, chiar şi prostia sau ignoranţa, dar nu-i uită niciodată pe cei care le fac rău cu asprime şi brutalitate. Suntem un popor răbdător. De cele mai multe ori am făcut zid tăcut în faţa agresiunilor. În istorie, indiferent de greutatea opresiunii, am rezistat, am avut grijă unii de alţii şi am renăscut, apreciază liderii USL, potrivit sursei citate.
Ponta, Antonescu şi Constantin adresează un „apel de suflet” românilor, cerându-le să aibă încredere în faptul că vor veni şi vremuri mai bune în curând.
Oricât de grea este acum viaţa de zi cu zi, oricâte revoltă aţi acumulat în faţa nedreptăţilor, aveţi încredere că vor veni în curând vremuri mai bune. Statul va reînvăţa să-şi ocrotească cetăţenii, să-i sprijine la greu, iar celor care pot să le creeze toate condiţiile pentru a se ajuta singuri, se arată în comunicatul citat.
Liderii USL menţionează că abandonul şi neglijenţa statului român de astăzi, forţate de cei aflaţi efemer la putere, nu vor dura la nesfârşit şi că cei care au declarat că România nu are obligaţia să aibă grijă de români, provocând prima mare ruptură între naţiune şi statul român, vor fi condamnaţi şi uitaţi rapid de istorie.
Vom renaşte ca întotdeauna, mai puternici, mai înţelepţi şi mai vigilenţi. Împreună, ne vom reaminti solidaritatea şi vom avea grijă ca statul român să-şi recupereze rolul de apărător şi binefăcător al cetăţenilor săi, conchid cei trei lideri ai USL.
|
No comments so far.
Be first to leave comment below.