News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

gheorghe falca primar arad

Gheorghe Falcă, candidatul Mişcării Creştin-Liberale pentru Primăria Municipiului Arad, a câştigat detaşat un nou mandat în fruntea Primăriei Arad. La o prezenţă de aproape 70.000 de alegători, mai precis 69.533, primarul Gheorghe Falcă a obţinut 47, 32 procente, în timp ce al doilea clasat, reprezentantul USL, Lia Ardelean, a înregistrat doar  28,97%. La Consiliul Local, din cele 68.978 de voturi valabil exprimate, Mişcarea Creştin-Liberală a fost superioară cu peste 6 procente: 39,28, respectiv 33,29.

Mişcarea Creştin Liberală a câştigat bătălia pe municipiu şi pentru Consiliul Judeţean, din cele 68.861 voturi valabil exprimate, formaţiunea acumulând 38,19%, în timp ce principalul contracandidat, USL, a înregistrat 34,73 procente. În ceea ce priveşte candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, din cele 69,223 voturi înregistrate la nivelul municipiului, Nicolae Ioţcu a înregistrat un avans de circa patru procente (38,76) faţă de principalul urmăritor, Ioan Cristina, care a acumulat doar 34, 57%.

Precizăm că datele furnizate sunt ca urmare a numărătorii paralele. Această numărătoare continuă, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, unde estimările dau un avans similar pentru Nicolae Ioţcu, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *