News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul  SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – CS Mioveni Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul  SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – CS Mioveni
Please follow and like us:
Pin Share

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul „SuperLigii României”, dintre echipele AFC UTA Arad – CS  Mioveni, ce are loc sâmbătă, 28 ianuarie a.c., începând cu ora 14.30, pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.

Pentru desfășurarea în condiții optime de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, jandarmii, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.

Spectatorii vor avea acces în incinta arenei începând cu ora 12.30, doar pe baza biletelor și a abonamentelor puse la dispoziție de organizator. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază.

Pentru a preveni producerea oricărui posibil incident, adresăm participanților, următoarele recomandări:

  • să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces, pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă,
  • să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă,
  • să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură,
  • să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.

Vă reamintim că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv și al bagajelor, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea să tulbure ordinea și liniștea publică, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *