Înfrângerea surprinzătoare pe teren propriu, cu “U” Cluj, a bulversat puţin apele la FCC Baschet Arad, ajunsă la două înfrângeri în patru meciuri, în grupa de vest a Ligii Naţionale. Concluziile le-a tras preşedintele grupării arădene, Marcel Urban, pentru site-ul baschet.ro: „Nu putem spune că e o surpriză, pentru că Universitatea Cluj are o echipă destul de bună, spre foarte bună. Cred că fetele erau cu gândul la vacanță, pentru că se întrerupe campionatul. Le-au tratat cu superficialitate pe clujence, fără responsabilitate. Credeau că după victoria cu Târgoviște, din Cupă, va fi un meci ușor cu echipa Clujului, ceea ce nu s-a întâmplat.”
Urban îşi critică jucătoarele, dar încă nu e cazul unor măsuri la nivel de lot, mai ales că e doar început de sezon: „A fost o înfrângere care sper să fie o lecție, să fie constructivă, iar pe viitor jucătoarele noastre să fie mult mai atente și să nu mai rateze cu nonșalanță din poziții clare. Cred că atitudinea a făcut diferența, vom analiza și vom elimina aceste lucruri”, a adăugat președintele grupării arădene.
Campionatul se întrerupe, pentru că urmează meciurile naționalei de senioare a României. Grupa Vest se reia cu jocurile din ultima etapă a turului, în 24 noiembrie. FCC Baschet Arad joacă atunci în deplasare, cu ACS KSE Târgu Secuiesc.
No comments so far.
Be first to leave comment below.