MAE avertizeaza restrictionarea circulatiei de sarbatori, pe teritoriul Ungariei
NationalUltimele stiri 28 decembrie 2015 admin 0
Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii români care tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Ungariei că, pe perioada zilelor nelucrătoare cu ocazia Anului Nou, sunt restricţii de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone.
Potrivit unui comunicat al MAE remis luni AGERPRES, transportatorii români care trec prin Ungaria cu autovehicule a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone au restricţii începând cu ziua de joi, 31 decembrie 2015, ora 22,00, ora locală, şi până vineri, 1 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală, precum şi din data de 2 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală, până la data de 3 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală – conform reglementărilor aferente zilelor sfârşitului de săptămână.
MAE reiterează că, până la data de 1 martie 2016, camioanele dotate cu euro 3 pot circula sau tranzita teritoriul Ungariei în perioadele în care este în vigoare o restricţie de circulaţie.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, mai menţionează sursa citată.
No comments so far.
Be first to leave comment below.