Nou înființata Mișcare Creștin-Liberală, coaptă în “laboratoarele politice” ale partidului aflat la putere, care și-a alipit obscura grupare condusă de Doru Orban, nu a scăpat de criticile acide ale membrilor Partidului Național Liberal. Astfel, consilierul municipal Ionel Ciupe – între altele, inițiatorul primei mișcări ecologice în județul Arad, la începutul anilor ’90, sub onoranta titulatură “Greenpeace” – a taxat alianța electorală PD-L – PER drept “ipocrită”. “E maxim de tupeu!… În condițiile în care tu, administrator suprem PD-L, ai dispus tăierea a sute de copaci în muncipiu și mii în județ, ai desființat parcuri și ai cimentat spații verzi, iar masacrul ecologic continuă, e o nerușinare fără margini să îți adaugi o codiță ecologistă… nemaivorbind de cea creștină sau liberală! În disperare de cauză, partidul lui Băsescu se pretează la cele mai descalificate ipocrizii” – a constatat cu amărăciune liberalul arădean. Ionel Ciupe a ținut să le reamintească arădenilor tristele acțiuni de defrișare a parcului din fața Spitalului Județean și Pădurice, de sacrificarea coroanelor copacilor și a gazonului natural de pe Bulevardul Revoluției și din parcurile aferente Luncii Mureșului, de desființarea rondourilor de flori de la Podgoria sau de sacrificarea a zeci de părculețe de cartier în beneficiul firmelor clientelare specializate în sensuri giratorii, bordurări și semaforizări inutile.
“Voi recapitula ori de câte ori va fi necesar toate aceste atrocități ecologice, practic ireparabile din punct de vedere al sănătății orașului și voi încerca să dezvălui ce se află în spatele acestor așa-zise proiecte de dezvoltare urbană – în nici o țară europeană practicate astfel! De altfel, în culise se vorbește despre penibila manevră de resuscitare a electoratului intenționată de această mișcare, ca având în spate o ecuație simplă, de budoar: lui Doru Orban i s-a promis șefia Filarmonicii de Stat Arad, actualul director, Alin Văcean, ieșind din grațiile primarului Falcă, care oricum nu are nici un fel de opreliști față de oamenii care l-au ajutat odată, sacrificând după bunul plac inclusiv consilierii PD-iști din CLM ARAD.”
No comments so far.
Be first to leave comment below.