Consilierul municipal USL Arad Lia Ardelean va depune săptămâna viitoare un proiect de hotărâre Consiliului Local, care vizează scăderea preţului ridicat al gigacaloriei achitat în prezent de arădeni.
„Aşa cum am promis, în campania electorală pentru recentele alegeri locale, voi fi preocupată de scăderea preţului gigacaloriei. În acest sens, în colaborare cu societatea civilă, voi înainta Legislativului local un proiect de hotărâre privind scăderea preţului gigacaloriei, de la 307,42 la 277,42 lei. Consider că noul Consiliu Local al Aradului are datoria morală şi civică de a vota în favoarea acestui proiect de hotărâre, indiferent de culoarea politică a consilierilor”, a precizat fostul candidat USL la Primăria municipiului Arad.
Lia Ardelean a mai apreciat că micşorarea preţului gigacaloriei şi eliminarea subvenţiei se pot realiza simultan cu majorarea producţiei de energie termică. „Subliniez că este un proiect perfect viabil, care va fi susţinut concomitent cu realizarea unor investiţii absolut necesare în vederea creşterii randamentului producerii energiei termice şi reducerea pierderilor de pe reţele. În acelaşi timp, susţin păstrarea actualului nivel al ajutoarelor pentru căldură destinate categoriilor defavorizate ale populaţiei Aradului.
Fosta candidată la fotoliul de primar este convinsă că vor exista surse de finanţare pentru acest proiect de hotărâre.
„Vorbesc despre o prioritate locală, un demers în favoarea cetăţenilor Aradului şi nu al clientelei politice. Am şi soluţia bugetară pentru scăderea preţului gigacaloriei, respectiv voi propune la dezbaterile despre bugetul local al anului viitor redimensionarea unor cheltuieli publice nejustificate şi îndreptate către societăţi clientelare şi redirecţionarea acestor sume către susţinerea financiară al noului preţ de facturare. Voi solicita în bugetul Aradului pentru 2013 efectuarea acestor ajustări punctuale până la atingerea nivelului de 7,3 milioane lei, respectiv suportul diferenţei preţului energiei termice”, a punctat Lia Ardelean.
Consilierul local PC a mai arătat că va cere municipalităţii arădene organizarea unei dezbateri publice pe tema proiectului de hotărâre menţionat.
„Sper în susţinerea societăţii civile, a asociaţiilor de proprietari, şi nu în ultimul rând a tuturor aleşilor locali, deoarece toţi arădenii sunt afectaţi de preţul ridicat al gigacaloriei”, a complectat Lia Ardelean.
No comments so far.
Be first to leave comment below.