Leul, cea mai depreciată monedă din regiune
EconomieUltimele stiri 19 martie 2019 admin 0
Chiar dacă majoritatea monedelor din regiune aveau ieri o evoluție apreciativă, profitând de reducerea aversiunii față de risc care se manifesta pe piețele internaționale, leul a revenit pe scădere. În piața monetară dobânzile interbancare continuau să crească, în lipsa unor modificări ale celebrei OUG 114, promise de minstrul finanțelor.
Cursul euro a crescut de la 4,7525 la 4,7564 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,753 – 4,76 lei iar cele de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,757 lei.
Presiunea pe cursul euro/leu este una ridicată, tendință observată și de către români. Astfel, conform datelor prezentate de BNR depozitele noi în euro ale populaţiei au crescut cu 14%, dublu faţă de cele în lei. Cu toate acestea, volumul depozitelor în lei a rămas majoritar.
Media dolarului american a urcat de la 4,1872 la 4,1881 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,186 și 4,196 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,134 – 1,136 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1854 la 4,1890 lei.
Preţul gramului de aur a scăzut de la 175,7082 la 176,1682 lei, în timp ce valoarea unciei de aur urca ușor pe piețele internaționale specializate la 1.306 dolari.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,10 la 3,12%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,30 la 3,31%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,44 la 3,45% iar cel la 12 luni de la 3,49 la 3,51%.
Monedele din regiune se apreciau față de euro. Cea poloneză se întărea la 4,286 – 4,296 zloți iar cea maghiară la 313,2 – 314,2 forinți.
Ieri a început întâlnirea Comitetului monetar al Rezervei Federale americane, motiv pentru investitori să își lungească pozițiile pe euro, care creștea la 1,1334 – 1,1361 dolari.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg creștea ieri la prânz la aproape 3.970 dolari.
No comments so far.
Be first to leave comment below.