Legea voluntariatului, votată de Parlament!
PoliticaUltimele stiri 27 mai 2014 admin 0
Camera Deputaţilor a votat astăzi Legea Voluntariatului. Printre iniţiatori se numără şi cei doi deputaţi PSD Arad, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa. „Mă bucur că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect de lege. Suntem printre cei care am promovat acest proiect, am avut o serie de dezbateri şi la Arad pe această temă, în luna martie, la care au participat foarte mulţi tineri interesaţi din regiune şi multe organizaţii non-guvernamentale. Legea reglementează mai clar acţiunile de voluntariat. Unul dintre punctele tari este recunoaşterea acţiunilor de voluntariat ca practică profesională. Această prevedere îi ajută pe tinerii implicaţi să se angajeze mai uşor după ce îşi finalizează studiile. De asemenea, ajută organizaţiile non-guvernamentale să atragă mai mulţi voluntari. Prin acest proiect de lege am dorit să încurajăm şi să sprijinim societatea civilă, care se bazează în principiu pe acţiunile de voluntariat. Studiile sociologice arată că participarea la acţiuni de voluntariat şi apartenenţa la societăţi non-profit este asociată cu o deschidere mai mare spre democraţie, spre pluralism, spre toleranţă, încurajează atitudinea pro-activă. Sper ca această lege să vină în sprijinul societăţii civile şi a tuturor celor care se implică în acţiuni de voluntariat, în mod special în sprijinul tinerilor”, a spus deputatul Dorel Căprar.
No comments so far.
Be first to leave comment below.