Aradul clocoteşte: mai multe sindicate, societatea civilă şi reprezentanţii Intreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) se pregătesc de protest! Acţiunea va avea loc în data de 27 octombrie şi, în acest sens, Asociaţia AradID a depus la Primăria Municipiului Arad o cerere de autorizare a unui miting şi a unui marş de protest pe traseul Primărie – Catedrală. Anunţul a fost făcut de Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Liber Învăţământ Arad, şi Dan Artimon, din partea Consiliului Local Civic. Cei doi au anunţat că la protest vor participa peste 500 de persoane.
Organizatorii au declarat că vor să ridice o tribună în Piaţa Revoluţiei, de unde să poată ţine discursurile şi unde va fi citită moţiunea de cenzură. De asemenea, în pofida oricăror consecinţe, au subliniat că nu vor accepta altă locaţie pentru desfăşurarea mitingului. La protest vor participa şi membrii Consiliului Local Civic şi ai organismelor care formează CLC.(news-ar)
No comments so far.
Be first to leave comment below.