An electoral, două serii de alegeri, prăbușiri electorale spectaculoase și o lipsă gravă de legitimitate…cam așa arată anul 2012 din punct de vedere politic.Ingredientul deviant pare a fi de fiecare dată același: arestările și dosarele celebre.Cazul lui Mihail Boldea nu este nicidecum vreo noutate, este doar un instrument de presiune, o modalitate-clișeu de a mai crește încrederea publică. Dar cine poate să folosească această rețetă dacă nu primul jucător al acestei țări, în persoana sa Traian Băsescu?Încă de săptămâna trecută se înghesuie pe toate posturile să de-a asigurări poporului că se va implica personal în cazul Boldea.Și totuși, țara stă într-un delicvent cunoscut și cercetat încă din 2007???Cine mai poate crede în bunele intenții ale unui om și al unui partid care și-a dovedit corupția până în străfundurile cele mai adânci?
Și de ce președintele unei republici trebuie să de-a astfel de asigurări într-un caz care nu a fost de interes decât acum?Până la urmă nu intră în prerogativele președintelui astfel de preocupări.Să lăsăm justiția să-și facă datoria în mod nestingherit!
Un caz care nu are legătură cu lumea politică, dar care este de o gravitate mult mai mare decât cea a deputatului Boldea și care a trecut neobservat în buletinele de știri, a fost capturarea unei puternice rețele de proxeneți și traficanți de carne vie de către autoritățile din Spania, pentru că din România au reușit să scape.Și sunt convins că au plecat exact așa cum a plecat și Boldea…
Din întreg circul mediatic, mie îmi este foarte clar faptul nu este nimic altceva decât o răfuială politică, se pare că Mihail Boldea prin faptul că a părăsit PDL-ul și a renunțat la obediența necesară pentru bunul mers al lucrurilor este acum pedepsit.Este o problemă care ar trebui să fie în capătul listei agendei publice, iar domnul președinte dacă tot dorește să se implice în cauze nobile i-aș propune să lase acest biet popor, să se țină de cuvântul dat cândva și să-și dea mult așteptata demisie!
A venit timpul ca asupra României să răzbată razele Soarelui și nu doar Lacrimile sale…
No comments so far.
Be first to leave comment below.