Jandarmii aradeni si-au petrecut sarbatorile in misiuni
LocalUltimele stiri 5 ianuarie 2015 admin 0
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate într-o serie de misiuni la final de an. Jandarmii au avut în atenţie atât misiunile pe linia ordinii şi siguranţei publice cât şi cele de pază şi protecţie a obiectivelor date în competenţă.
În noaptea dintre ani, jandarmii s-au aflat în zona de desfăşurare a manifestărilor publice ce au avut loc în faţa Palatului Administrativ din municipiul Arad, pentru siguranţa participanţilor şi buna desfăşurare a evenimentelor.
În perioada 29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, efectivele de jandarmi au fost angrenate şi în misiuni de menţinere a ordinii publice, acţionând atât independent cât şi în sistem integrat. Misiunile au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică dar şi protecţia cetăţenilor împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Jandarmii au răspuns, de asemenea, solicitărilor venite din partea cetăţenilor, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului. Apelurile au fost făcute, în mare parte, pentru aplanarea unor conflicte dar şi pentru sesizarea unor fapte de tulburare a ordinii publice. Pe timpul acestor intervenţii, jandarmii au întocmit acte de sesizare, necesare începerii urmăririi penale, într-un caz de “ameninţare” şi “lovire sau alte violenţe” şi în alte două cazuri de “lovire sau alte violenţe”.
Pe timpul misiunilor, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 5200 lei. Amenzile au fost aplicate pentru activităţi de comerţ ilicit sau pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, în municipiul Arad, au fost depistate patru persoane care ofereau spre comercializare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, fără a deţine autorizaţii emise în acest sens. Articolele pirotehnice de diferite clase, găsite asupra persoanelor, au fost ridicate, în vederea confiscării, iar persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, având în vedere că “orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” reprezintă infracţiune, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată.
No comments so far.
Be first to leave comment below.