Duminică 28 aprilie a.c., pe timpul desfăşurării sărbătorii religioase de Florii, peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică.
Jandarmii vor fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad dar şi din oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu Criş şi Sebiş, unde funcţionează subunităţi de jandarmi, pentru a preveni producerea oricăror incidente ce ar putea afecta buna desfăşurare a slujbei religioase.
Jandarmii recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să nu poarte asupra lor obiecte de valoare şi să nu intre în conflict cu persoane care caută să provoace scandal sau care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, rugăm cetăţenii să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, sau care sub pretextul unor acţiuni umanitare colectează sume de bani.
Cetăţenii care iau cunoştinţă de săvârşirea unor fapte antisociale (furturi, tâlhării, loviri, distrugeri, ameninţări ş.a.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, să solicite sprijinul imediat jandarmilor prezenţi, sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau direct dispeceratul Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257.514900.
No comments so far.
Be first to leave comment below.