Peste 80 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundaţii se vor bucura în perioada următoare, timp de 10 zile, de tabere organizate de Jandarmeria Română în trei centre de pregătire.
Astfel, începând cu 1 august a.c., copii vor fi primiţi la Baza de Pregătire şi Cazare Snagov, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Jandarmi Tăşnad.
Jandarmii au organizat un program variat pentru copii în fiecare zi, constând în activităţi sportive, artistice, jocuri, concursuri, precum şi vizitarea unor obiective turistice sau istorice.
De asemenea, luni 2 august a.c. la ora 11, la Baza de Pregătire şi Cazare Snagov va avea loc deschiderea oficială a acestor tabere în prezenţa inspectorului general al Jandarmeriei Române, domnul general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu.
No comments so far.
Be first to leave comment below.