Italia cere ca Google să plătească taxele restante de 330 de milioane de dolari
MondenUltimele stiri 31 ianuarie 2016 paula craciun 0
Autorităţile din Italia acuză Google că a evitat să plătească taxe în valoare de 327 de milioane de dolari către statul italian pe o perioadă de şase ani, timp în care şi-a transferat profiturile în ţări considerate paradisuri fiscale, scrie The Wall Street Journal. Acuzaţiile vin în contextul în care în Europa dezbaterile sunt tot mai aprinse în privinţa multinaţionalelor care îşi transferă profiturile în ţări cu taxe mici.
Întrebat despre raportul autorităţilor italiene, un reprezentant al gigantului american a spus că “Google respectă legislaţia fiscală în toate ţările în care operează”.
Cele mai recente date disponibile arată că Google a plătit taxe de peste două milioane de euro în Italia în 2014, la afaceri de 54,4 milioane de euro, însă autorităţile italiene estimează că veniturile locale ale Google sunt de zece ori mai mari.
Acum două săptămâni, Google a acceptat să plătească taxe restante gurvernului englez în valoare de 186 de milioane de dolari, acoperind o perioadă de zece ani, însă unii politicieni britanici au declarat că suma este prea mică faţă de profiturile obţinute de companie în Marea Britanie. Această decizie vine în urma criticilor sttaului britanic privind o serie de aranjamente fiscale de care a beneficiat Google.
Compabia americană a acceptat de asemenea să schimbe şi modul în care va plăti de acum încolo taxele pe teritoriul britanic.
Marea Britanie este a doua piaţă pentru Google după Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte venturile, care s-au ridicat la peste 5 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2015.
Uniunea Europeană a propus un nou set de reguli şi standarde pentru multinaţionale pentru ca acestea să nu mai poată evita plata taxelor în cele 28 de ţări.
“În ciuda înţelegerii cu statele implicate de a seta o taxă fixă, problema taxelor gigantului Google este posibil să nu se termine acum. Alte multinaţionale cum ar fi Apple, Starbucks ar putea intra în vizorul autorităţilor europene”, a spus Tim Wach, manager la firma de consultanţă Taxand. (zf.ro)
No comments so far.
Be first to leave comment below.