Vicepreşedintele PNL Arad, Ionel Ciupe, a declarat că este „indignat de tupeul fără margini al pediştilor, care, după ce au măcelărit Legea lustraţiei, pentru a-şi salva uteciştii aflaţi pe funcţii şi pentru a-şi putea promova securiştii, acum arată cu degetul spre liberali, deorece nu au participat la această mascaradă. Sunt atât de disperaţi pentru că atunci când vor fi întrebaţi de ce ţin la putere exponenţii regimului comunist nu vor mai putea să dea vina pe liberali, pentru că toată lumea ştie că ei şi doar ei sunt autorii acestui simulacru. Legea lustraţiei, aşa cum au promovat-o liberalii, inclusiv prin intermediul colegului meu, deputatul Mihai Calimente, cerea la modul imperativ îndepărtarea din funcţii a tuturor celor care au avut legătură cu structurile de conducere ale statului comunist. Şi aceasta, deîndată, fără a mai aştepta sfârşitul mandatului şi interzicând categoric dreptul a mai candida pentru o funcţie aleasă. Mă bucur că parlamentarii noştri au înţeles capcana care li se pregătea, puterea portocalie rămânând singura responsabilă pentru bătaia de joc la care au supus legea şi ţara. Protestele lor furioase nu sunt altceva decât ilustrarea zicalei „Hoţii strigă, hoţii !”, a încheiat Ciupe.
No comments so far.
Be first to leave comment below.