News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Referindu-se la evenimentele de marţi, co-preşedintele USL Arad, Ioan Cristina, este de părere că Traian Băsescu a spus lucruri inacceptabile din postura de preşedinte al României, afectând imaginea ţării şi seamănând din acest punct de vedere cu un alt conducător de tristă amintire, de dinainte de ’89. „Românii au nevoie de instituţii puternice, de ordine, de democraţie şi funcţionare corectă a instituţiilor. De aceea, îi cerem lui Traian Băsescu să renunţe la intimidări, la ameninţări, la convingerea absurdă şi nefastă că poate orice în această ţară. În iarnă, românii ne-au dat un semnal clar: nu-l mai vor pe Traian Băsescu. Să nu uităm că demisia lui Traian Băsescu a fost principala revendicare a protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a celor din întreaga ţară, inclusiv a celor de la Arad, care au rezistat două luni în ger pentru a instaura normalitatea în România”, a declarat Ioan Cristina.

Liderul liberalilor arădeni a subliniat că USL nu se teme de Traian Băsescu. „Dacă ne temeam, astăzi România ar fi fost o ţară în care nu mai exista democraţie. Niciunul dintre partidele componente ale USL – PNL, PSD şi PC nu acceptă tonul folosit de preşedinte şi nu permite nimănui să ne ameninţe şi să încerce să ne intimideze”, a declarat Ioan Cristina, menţionând şi că USL îşi doreşte o Justiţie corectă în România. „USL doreşte o justiţie corectă, eficientă şi depolitizată. Niciunul dintre cei trei lideri naţionali ai USL nu a avut, nu are şi nu va avea dosare pe care justiţia să le închidă, aşa cum are Băsescu şi apropiaţii săi”, a precizat Ioan Cristina.

Acesta spune că, din păcate, şicanele venite din partea şefului statului afectează bunul mers al lucrurilor în România. „Din păcate, USL nu se poate ocupa de rezolvarea crizei economice deoarece este împiedicată de Traian Băsescu”, a subliniat Ioan Cristina.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *