News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

INS: NUMARUL NASTERILOR A FOST DE 14.438 IN NOIEMBRIE 2015 CU 3.040 MAI PUTINE DECAT IN OCTOMBRIE INS: NUMARUL NASTERILOR A FOST DE 14.438 IN NOIEMBRIE 2015 CU 3.040 MAI PUTINE DECAT IN OCTOMBRIE
Please follow and like us:
Pin Share

Numărul nașterilor a fost de 14.438 în noiembrie 2015, cu 3.040 mai puține decât în octombrie, în timp ce numărul deceselor înregistrate a fost de 21.689, cu 522 mai multe decât în luna anterioară, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul nașterilor a fost mai mare cu 551 în luna noiembrie 2015, față de aceeași lună din 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 474 mai mare față de luna noiembrie 2014.

Sporul natural a fost negativ în noiembrie, de 7.251 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie, a fost de 112, în scădere cu 40 față de luna octombrie 2015 (152 decedați sub 1 an).

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna noiembrie 5.837 căsătorii, cu 7.453 mai puține decât în luna octombrie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.876, cu 115 mai multe decât în luna octombrie 2015.

Sporul natural a fost negativ în noiembrie 2015 (7.251 persoane), la fel ca în luna noiembrie 2014 (7.328 persoane).

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 10 mai mic în luna noiembrie 2015, decât cel înregistrat în luna noiembrie 2014.

Numărul căsătoriilor a fost, în noiembrie 2015, cu 42 mai mic decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 543 mai multe divorțuri în luna noiembrie 2015, decât în luna noiembrie 2014.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *