INS: NUMARUL MEDIU DE PENSIONARI A SCAZUT CU 51.000 IN 2015 FATA DE 2014, INSA PENSIA MEDIE A CRESCUT CU 5,4%
EconomieUltimele stiri 28 martie 2016 paula craciun 0
Numărul mediu de pensionari a scăzut, în 2015, cu 51.000 de persoane față de anul precedent, până la 5,306 milioane, în schimb pensia medie lunară a crescut cu 5,4%, la 892 lei, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) transmis, luni, AGERPRES.
‘În anul 2015, numărul mediu de pensionari a fost de 5,306 milioane de persoane, în scădere cu 51.000 de persoane față de anul precedent; raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 10 la 10; pensia medie lunară a fost de 892 lei, mai mare cu 5,4% față de anul precedent’, se menționează în comunicat.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în Municipiul București la 17 la 10 în județul Giurgiu.
În aceeași perioadă, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 886 lei, iar raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și fără contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 57,8% (comparativ cu 60,6% în anul precedent).
Și pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 400 de lei (711 lei în județul Giurgiu față de 1.122 lei în Municipiul București).
Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 88,3% în total, iar pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (73,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii anticipată și anticipată parțial au reprezentat 2,1%.
‘Indicele pensiei medii reale față de anul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 105%’, se subliniază în comunicatul citat.
Pe de altă parte, numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual — indemnizație socială), în anul 2015, a fost de 608.200 de persoane, din care: 478.200 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 10,2% din totalul pensionarilor din această categorie; 130.000 de persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 28% din totalul acestora.
Sursa: agerpres.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.