Inițiativă USR în CLM: mai mult spațiu verde în Arad pentru noile construcții
PoliticaUltimele stiri 22 noiembrie 2021 admin 0
Problema lipsei de spațiu verde din Arad este combătută printr-o inițiativă a consilierilor USR. Dorian Curcanu și Daniela Săbău, cu ajutorul unui arhitect peisagist, au elaborat un proiect de hotărâre prin care arădenii ar putea beneficia de mai mulți copaci, în special în cazul noilor construcții, dacă celelalte partide din Consiliul Local Municipal vor fi acord.
Încă din primele ședințe consilierii locali ai URS au observat că toate proiectele noi de construcție din Arad, pentru care se realizează planuri urbanistice zonale (PUZ), prevăd foarte puțin spațiu verde, în special construcțiile de locuințe colective (blocuri) și clădirile cu destinație comercială (centre comerciale, supermarket-uri, centre de servicii).
„Cercetările din domeniul urbanismului indică destul de clar că orașele în care trăim devin tot mai aglomerate. Noile construcții fac zonele urbane mai înghesuite. Drept urmare este nevoie să facem tot mai mult pentru a nu scădea calitatea vieții din oraș, iar acest lucru este valabil și pentru Arad.” – Dorian Curcanu
USR a cerut constant Primăriei să crească suprafața de spațiu verde pentru construcțiile noi. Răspunsul administrației locale a fost tot timpul ,,nu se poate, nu avem nici o hotărâre de Consiliu Local care să ne oblige să creștem procentele de spațiu verde”.
Acum avem un astfel de proiect. Consilierii USR au căutat specialiști în România care să ajute această inițiativă, întâlnind-o astfel pe Rebecca Bedelean, arhitect peisagist și vicepreședinte ASOP (Asociația Peisagiștilor din România – Filiala Vest), care și-a alocat timp pentru a ne sprijini la elaborarea unui proiect de hotărâre care are toate șansele să revoluționeze spațiul verde din Arad.
„Mulțumesc pentru ocazia de a aduce cunoștințele acumulate pentru orașul meu natal. Sper ca Aradul să devină un oraș mai verde, mai sănătos și cu o infrastructură verde demnă de a se alătura orașelor Europene. Pentru ca toate acestea să devină realitate este nevoie de administrația locală dar și de o contribuție din partea dezvoltatorilor imobiliari, a companiilor care implementează spații comerciale de mari proporții sau chiar persoane fizice care construiesc pe terenuri private. ” – Rebecca Bedelean
Proiectul de hotărâre în sine își propune atât creșterea suprafețelor de spațiu verde pentru construcțiile noi, cât și îmbunătățirea calității acestora.
„Marea parte a hotărârii i se datorează Rebeccăi, fapt pentru care îi mulțumim public, deoarece un astfel de proiect ar fi costat câteva mii de euro bune dacă cineva ar fi cerut bani, dar ea l-a realizat din dragoste pentru orașul ei natal” – Daniela Săbău
Realitatea de acum vs. Cum poate arăta Aradul?
În condițiile actuale pentru un bloc nou din Arad se alocă 2 mp/locuitor de spațiu verde. La nivel cantitativ de obicei înseamnă undeva între 5-10% spațiu alocat din întreaga parcelă de teren, un procent foarte mic pentru realitatea zilelor noastre.
Cum vor sta lucrurile dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat?
„Noile blocuri din Arad vor fi obligate să aibe la nivel cantitativ un minim de 30% spațiu verde din parcelă. La nivel calitativ presupune un arbore la 50 mp de spațiu verde, 1 arbust la minim la 30 mp de spațiu verde și un arbore la fiecare 8 locuri de parcare” – Dorian Curcanu
„Facem un apel către toate partidele din Consiliul Local Municipal să trateze acest proiect de hotărâre cu maturitate. Nu este destul spațiu verde în oraș și trebuie făcut ceva acum, nu peste 10 ani. Să lase deoparte politica de partid și să pună interesul arădenilor deasupra. Până la urmă este vorba de sănătătătatea tuturor” – Daniela Săbău.
No comments so far.
Be first to leave comment below.