Încep expropierile pe drumul expres Arad-Oradea
LocalUltimele stiri 2 aprilie 2024 admin 0
Aproximativ 4.000 de imobile vor fi afectate de exproprieri pe viitorul drum expres Arad – Oradea, a anunţat, marţi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, care precizează că decizia de expropriere a fost emisă.
„CNAIR a emis, la finele lunii martie, decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării ‘Drum expres Arad – Oradea’. Investiţia se situează pe raza teritorială a municipiului Arad, a localităţilor Chişineu – Criş, Livada, Macea, Şimand, Şofronea, Zerind, Zimandu Nou (judeţul Arad) şi a localităţilor Avram Iancu, Cefa, Ciumeghiu, Gepiu, Mădăras, Nojorid, a municipiilor Oradea şi Salonta, şi localităţilor Sânnicolau Român şi Sântandrei (judeţul Bihor). Decizia de expropriere va fi afişată la sediile Consiliilor Locale din localităţile amintite. Vor fi afectate în total un număr de 3.994 de imobile private sau publice”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de DRDP Timişoara.
Instituţia informează că a scos la licitaţie, în paralel, două contracte pentru actele de cadastru necesare exproprierilor acestui drum, având termen de depunere al ofertelor data de 9 mai 2024. După semnarea contractelor, se va face dezmembrarea terenurilor şi comisiile de analiză vor emite procesele-verbale şi hotărârile de stabilire a despăgubirilor în baza cărora se vor achita sumele.
DRDP aminteşte că cele trei loturi pentru construcţia drumului expres Arad – Oradea sunt în procedură de achiziţie publică. Lucrarea va avea o lungime totală de 136 km şi cuprinde construcţia a 12 noduri rutiere, patru centre de întreţinere şi coordonare şi 86 de poduri şi pasaje.
No comments so far.
Be first to leave comment below.