News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Incendiu și explozii intr-un atelier auto din Arad Incendiu și explozii intr-un atelier auto din Arad
Please follow and like us:
Pin Share

Un centru de dezmembrări auto a luat foc aseară într-un cartier din Arad. Şi totul putea să se transforme într-o adevărată tragedie după ce mai multe butelii care se aflau în atelier au sărit în aer. Ore întregi s-au chinuit pompierii să stingă flăcările care au ajuns şi la 15 metri înălţime, arată B1 TV.

O hală de 30 de metri pătraţi, maşini şi utilaje au fost făcute scrum de flăcările izbucnite din senin. Zeci de pompieri au intervenit să stingă incendiul însă totul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie. Chiar când au ajuns la locul incendiului, mai multe butelii din interiorul clădirii au explodat. Alte câteva canistre de benzină şi tuburi de oxigen au fost scoase din flăcări înainte ca acestea să explodeze.

Intervenţia pompierilor a fost mult îngreunată şi de faptul că în curtea atelierului era plină cu camioane şi materiale care care puteau lua foc uşor şi exista pericolul ca incendiul să se extindă la casele de locuit din vecini.

Aproape trei ore s-au chinuit pompierii să stingă flăcările care ajungeau chiar şi la 15 metri înălţime. Din fericire, incendiul nu a făcut victime, însă pompierii au rămas până târziu în noapte la faţa locului pentru a evita reprinderea incendiului de sub rămăşiţele halei, mai ales că accesul în interior era dificil din cauza riscului de prăbuşire.

Proprietarul atelierului a declarat că nu ştie de la ce ar fi putut izbucni incendiul, pentru că în acel moment în zonă nu erau muncitori care să lucreze.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *