Deputatul Iustin Cionca (foto) atrage atenţia că Judecătora Chişineu Criş nu a scăpat de la desfiinţare decât într-o primă etapă, faptul că nu are un sediu propriu (în urma retrocedării imobilului în care funcţionează) făcând-o, în continuare, candidată la desfiinţare. „Eu l-am avertizat pe domnul primar Burdan şi i-am spus să ia măsuri urgente, să facă un sediu pentru judecătorie pentru că, altfel, aceasta are toate şansele să intre în etapa a doua de restructurare”, a spus Iustin Cionca.
Deputatul arădean s-a opus cu succeas desfiinţării judecătoriei, aceasta fiind scoasă de pe listă în ultimul moment, ca urmare a intervenţiilor sale în Camera Deputaţilor. „Consider că nu era normal să o desfinţeze şi să punem oamenii pe drumuri”. Din acest motiv, o soluţie ar fi, în opinia deputatului arădean, o comasare a judecătoriilor din Chişineu Criş şi Ineu, care să funcţioneze cu sedii în ambele oraşe dar să aibă personal comun.
No comments so far.
Be first to leave comment below.