News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Impactul afecțiunilor neurologice asupra calității vieții Impactul afecțiunilor neurologice asupra calității vieții
Please follow and like us:
Pin Share

Afecțiunile neurologice au un impact foarte mare asupra stilului de viață al pacientului și al celor din familia sa. Ele duc la situații care sunt foarte diferite față de ceea ce exista anterior, iar cunoașterea lor te ajută să îți clarifici unele aspecte legate de modul în care poți gestiona situația și de cum îl poți sprijini pe cel drag care se află în suferință.

Ce presupun afecțiunile neurologice?

Acestea reprezintă afecțiuni ale sistemului nervos, de exemplu la nivelul creierului, al măduvei spinării sau ale oricăror tipuri de nervi. În urma acestora, calitatea vieții suferă modificări, iar pacientul se poate confrunta, de exemplu, cu efectele unui accident vascular cerebral (AVC).

Printre afecțiunile neurologice comune se află bolile Alzheimer, Parkinson, demența, AVC-urile, scleroza multiplă, traumatismele craniene, epilepsia, distrofia musculară, incontinența urinară. Acestea îngreunează buna desfășurare a vieții, creează disconfort și pot duce și la tulburări ale comportamentului sau percepției, motiv pentru care pacientul poate deveni distant sau necomunicativ.

Simptome comune

Printre simptomele ce pot indica afecțiuni neurologice se află migrenele intense, amețelile, amorțeala, dificultăți de motricitate, respirație îngreunată, pierderea memoriei sau a cunoștinței.

Astfel de manifestări și senzații reprezintă un semnal de alarmă ce nu trebuie ignorat, ci implică necesitatea unui consult de specialitate, însoțit de eventualele investigații solicitate de medic. Numai un specialist poate stabili diagnosticul și poate propune variantele de tratament care se pliază pe caracteristicile pacientului.

Schimbări care se produc

Atât pacientul, cât și cei dragi din jurul său suferă schimbări ale stilului de viață, iar acestea sunt de două tipuri: fizice și psihice. Te invităm să citești în continuare informații cu caracter general în privința lor.

Impactul de ordin fizic

În primul rând, pacientul necesită un tratament complex, pe măsura gradului dizabilităților. Pe lângă faptul că este important să fie supravegheat permanent, trebuie îngrijit și sprijinit prin diverse acțiuni, precum să i se administreze medicația, deoarece nu este capabil să facă singur acest lucru, poate fi necesar să facă exerciții fizice speciale în vederea recuperării sau menținerii.

Pacientul care suferă de o afecțiune neurologică ar putea avea nevoie de spitalizări pe termen lung sau în mod repetat ori de tratament aplicat acasă. Medicul specialist stabilește cea mai benefică abordare pentru gestionarea sau ameliorarea simptomelor, iar în unele cazuri se pot încerca mai multe variante, până se identifică ceea ce funcționează mai bine.

Impactul din punct de vedere psihic

Cu excepția cazurilor în care este afectată memoria, pacientul rămâne conștient de ce i se întâmplă, iar dificultățile cu care se confruntă ar putea duce la tulburări precum depresia, anxietatea, stresul. Acestea ar putea să apară și la cei din familie.

Se recomandă consiliere psihologică, pentru ca cei implicați să învețe cum să gestioneze în mod constructiv situația delicată, atât în privința stărilor cu care se confruntă, cât și pentru a îi putea fi de ajutor pacientului. Unul dintre aspectele pe care îl poate învăța prin intermediul psihoterapiei este cum să comunice cu pacientul, astfel încât să evite tensiunile și să dea dovadă de multă răbdare și înțelegere față de el.

Calitatea vieții pacientului este afectată în mod direct de boala neurologică, iar indirect sunt influențați și cei din jurul său. Informează-te din surse avizate despre efectele afecțiunii respective și opțiunile care există pentru gestionarea lor, ca să știi cum poți fi de ajutor!

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *