PSD Arad a acuzat în repetate rânduri faptul că PDL foloseşte instituţiile publice în lupta politică. O nouă dovadă în acest sens este un proiect de lege promovat de ministrul Igaş, alături de alţi cinci senatori prin care se propune eliminarea obligativităţii ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze pentru funcţii de demnitate publică. Este vorba despre modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit prevederilor actuale ale Statutului funcţionarilor publici, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.
„PDL a transformat prefecţii şi alţi funcţionari publici în soldaţi credincioşi ai partidului, care atacă şi hărţuiesc adversarii politici. Când spunem că USL luptă cu instituţiile statului, nu cu un partid politic, nu este o vorbă aruncată în vânt. Observăm acum că Traian Igaş, ministrul administraţiei, în loc să lupte pentru depolitizarea administraţiei publice şi pentru constituirea unui corp de funcţionari independent faţă de politic, procedează exact invers. Este o lege făcută în aşa fel încât prefecţii şi alţi funcţionari să poată să facă şi politică, şi administraţie în acelaşi timp. Noi credem că funcţionarii publici nu trebuie să facă politică sub acoperirea unei suspendări de faţadă. Prefecţii vor putea, de exemplu, să se suspende din funcţie şi să candideze pentru Parlament. Este clar că vor controla în continuare şi Prefectura, care are un rol important în organizarea alegerilor, şi îşi vor crea numeroase avantaje în lupta electorală. Este încă o dovadă, dacă era nevoie, că ministrul Igaş încurajează implicarea politică a funcţionarilor publici” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
În plus, PDL încearcă să creeze un cadrul legal în care aceşti funcţionari să rămână în funcţii dacă pierd alegerile. În Romania sunt mii de functionari publici în posturi de conducere desemnaţi de PDL, UDMR şi UNPR, care ar rămâne în funcţii dacă ar pierde alegerile, potrivit proiectului de lege.
No comments so far.
Be first to leave comment below.