News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Guvernul a găsit nereguli la Spitalul Universitar de Urgență din București Guvernul a găsit nereguli la Spitalul Universitar de Urgență din București
Please follow and like us:
Pin Share

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acțiune de control la Spitalul Universitar de Urgență București („SUUB”), care a vizat perioada 01.01.2017 – prezent.

Obiectivele acțiunii de control au constat în: verificarea respectării prevederilor legale și normelor interne privind organizarea și funcționarea instituției, a constituirii și realizării veniturilor, precum și cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor la nivelul entității. De asemenea, au fost făcute verificări cu privire la respectării prevederilor legale referitoare la atribuirea, încheierea și derularea contractelor de achiziții la nivelul instituție, a investițiilor efectuate în cadrul Blocului Operator Central, precum și a modului de organizare și funcționare a acestuia.

Raportului privind acțiunea de control efectuată la Spitalul Universitar de Urgență București va fi transmis și către:

  • Ministerul Sănătății, spre analiză și valorificare;
  • Agenției Naționale pentru Integritate, (extras) spre analiză și valorificare;
  • Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiare (extras), spre analiză și valorificare;
  • Spitalului Universitar de Urgență București, spre analiză și valorificare;
  • Curtea de Conturi a României, spre analiză și valorificare;
  • Departamentul pentru Luptă Antifraudă (extras), spre analiză și valorificare.

Sinteza acțiunii de control poate fi consultată aici: http://control.gov.ro/web/sinteza-actiunii-de-control-efectuata-la-spitalul-universitar-de-urgenta-bucuresti-suub/

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *