FMI A REVIZUIT IN SCADERE CU 0,2 PUNCTE PROCENTUALE ESTIMARILE PRIVIND CRESTEREA ECONOMIEI MONDIALE IN 2016 SI 2017
EconomieUltimele stiri 19 ianuarie 2016 paula craciun 0
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în scădere cu 0,2 puncte procentuale, estimările privind creșterea economiei mondiale în 2016 și 2017, se arată în ediția revizuită a raportului ‘World Economic Outlook’, publicată marți de instituția financiară internațională.
Conform celor mai recente prognoze ale FMI, după un avans de 3,1% în 2015, economia mondială ar urma să înregistreze o creștere de 3,4% în 2016, comparativ cu 3,6% cât estima în octombrie, și un avans de 3,6% în 2017, față de 3,8% cât prognoza în toamnă. ‘Aceste revizuiri reflectă în mod substanțial, dar nu exclusiv, o relansare mai slabă în economiile emergente decât se preconiza în luna octombrie’, precizează FMI.
Creșterea economiilor emergente și în curs de dezvoltare ar urma să accelereze de la 4% în 2015, cel mai slab ritm de creștere după criza financiară din 2008-2009, la 4,3% în 2016 și la 4,7% în 2017, în ambele cazuri fiind vorba de un avans cu 0,2 puncte procentuale mai mic decât estimările din luna octombrie.
Potrivit FMI, Europa emergentă, regiune unde este inclusă și România, va înregistra în acest an un avans de 3,1%, mai puțin decât creșterea de 3,4% înregistrată în 2015. ‘Europa emergentă este estimată să continue să crească într-un ritm susținut, chiar dacă în 2016 va avea loc o ușoară încetinire’, se precizează în documentul citat.
Potrivit FMI, băncile centrale ar trebui să continue să stimuleze creșterea iar ministerele de Finanțe ar trebui să majoreze cheltuielile pentru investiții acolo unde este posibil. De asemenea, FMI a avertizat că valul de refugiați pune presiuni asupra Uniunii Europene fiind necesar să se asigure că migranții își vor găsi un loc de muncă.
‘Riscurile la adresa perspectivei economiei mondiale rămân orientate în jos și sunt legate de ajustările care au loc în prezent în economia mondială: o încetinire generalizată în economiile emergente, reechilibrarea din China, prețurile scăzute la materii prime și eliminarea graduală a măsurilor extraordinare de politică monetară în SUA. Dacă aceste provocări cheie nu vor fi gestionate cu succes, creșterea economiei mondiale ar putea deraia’, avertizează instituția financiară internațională.
FMI nu a oferit marți estimări detaliate privind țările din Europa emergentă. În cazul României, în raportul din luna octombrie, Fondul și-a îmbunătățit estimările privind avansul economiei la 3,4% în 2015 și 3,9% în 2016.
De asemenea, la începutul acestei luni, Banca Mondială și-a îmbunătățit estimările privind avansul economiei românești în 2015 până la 3,6%, față de 3% cât estima în luna iunie a anului trecut. Banca Mondială și-a îmbunătățit și prognozele pentru acest an, economia românească urmând să înregistreze un avans de 3,9%, cu 0,7 puncte procentuale mai mult decât estimările din luna iunie a anului trecut. De asemenea, prognozele pentru 2017 au fost și ele îmbunătățite cu 0,6 puncte procentuale, până la 4,1%
.Sursa: agerpres.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.