News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Florin Tripa : Zona de Nord a judeţului Arad va renaşte sub impulsul Programului naţional de încurajare a investiţiilor din zona montană Florin Tripa : Zona de Nord a judeţului Arad va renaşte sub impulsul Programului naţional de încurajare a investiţiilor din zona montană
Please follow and like us:
Pin Share

La iniţiativa grupului PSD-ALDE din Parlament, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană. Programul naţional prevede facilitarea accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană, în valoare totală de 1 miliard de euro, sumă care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

„Măsura legislativă are o importanţă considerabilă pentru că încurajează investițiile pentru înființarea de centre de colectare și procesare a laptelui, cărnii, fructelor și plantelor medicinale, precum și de stâne montane, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor. Ştim cu toţii şi apreciem valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană, ce se remarcă prin calitate, fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase, nepoluate și necontaminate. La finele lunii august, ministrul Agriculturii, Petre Daea preciza că statul va acorda un miliard de euro prin noua Lege a muntelui pentru asigurarea, valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor economice specifice zonei. În mod cert economia judeţului Arad va avea numai de câştigat de pe urma acestui proiect naţional de finanţare şi mă refer aici la zona de Nord, la localităţi precum Archiş, Hălmăgel, Sebiş, fără a uita bineînţeles Moneasa şi Dezna”, spune deputatul PSD de Arad Florin Tripa

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *