Programul USL pentru administraţie locală, promovat anul trecut, cuprinde ca principiu alocarea resurselor bugetare în funcţie de nevoile oamenilor, nu pentru clientela politică şi economică. Acest principiu este aplicat foarte corect de către Guvernul USL condus de Victor Ponta, în ciuda unei campanii de denigrare care are loc la Arad în aceste zile. „Guvernul a acordat judeţului Arad 8.373.000 lei, adică aproape 2 milioane de euro, pentru plata unor arierate (datorii). Beneficiază de bani Spitalul Judeţean Arad, care primeşte o sumă consistentă, 2.698.675 lei, conform solicitării făcute de Consiliul Judeţean Arad. Unitatea medicală are datorii foarte mari, aceşti bani sunt bineveniţi, vor ajuta la creşterea calităţii actului medical la Arad. Spitalul Judeţean este principala unitate medicală, atât pentru arădenii din municipiu, cât şi pentru cei din judeţ. Alocarea acestor fonduri este o dovadă că Guvernul USL sprijină Aradul şi arădenii, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale. Este desigur un act de normalitate, dar trebuie spus că în ultimii ani guvernările PDL au comis atât de multe abuzuri încât situaţiile de normalitate trebuie salutate! Trebuie să prezentăm foarte clar aceste aspecte, pentru că scrisorile pe care le trimit reprezentanţii PDL din administraţia locală arădenilor nu vor face referire la aceşti bani! De fondurile alocate de guvernul USL pentru plata datoriilor beneficiază 21 de primării, cele mai multe dintre ele nu sunt ale USL, ci ale PDL! Asta după ce în luna septembrie, judeţul Arad a mai beneficiat de o alocare importantă, aproximativ 2,7 milioane de lei. Încă o dată, cred că Guvernul USL dovedeşte că revenim la normalitate şi decenţă, dovedeşte faptul că guvernarea se centrează pe interesele cetăţenilor, nu pe interesele clientelei politice şi ale clientelei economice” a spus vicepreşedintele USL Arad, Flavius Măduţa.
No comments so far.
Be first to leave comment below.