Flavius Maduta: "Primăria Arad nu a solicitat apartamente ANL pentru militari!"
PoliticaUltimele stiri 2 aprilie 2015 admin 0
Deputatul Flavius Măduţa a luat act de interesul comunităţii locale pentru trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil. În acest sens, s-a preocupat să informeze corect opinia publică referitor la stadiul demersurilor administraţiei locale pe lângă instituţiile guvernamentale. „Eu nu doresc să creez polemică sau discuţii politice inutile. Cred însă că arădenii merită să fie corect informaţi, pentru a nu cădea victime unor tentative de manipulare. Înainte de a aborda acest subiect, am căutat informaţii oficiale pe care sunt dator să le aduc la cunoştinţa opiniei publice din Arad. Orice dezbatere şi orice demers pentru obţinerea Cetăţii trebuie să plece de la documente şi lucruri concrete, nu de la discursuri politice. Încă din 2010, protocolul semnat de administraţia locală din Arad, prin Consiliul Local Municipal şi primarul Gheorghe Falcă pe de o parte şi Guvernul Boc pe de altă parte a presupus asumarea unor obligaţii din partea administraţiei locale. Principalele obligaţii se referă la realizarea unor investiţii pentru unitatea militară din Gai şi construcţia a 250 de apartamente ANL pentru militari. Aceleaşi obligaţii sunt amintite şi acum, când se pune problema unui nou protocol. În acest sens, m-am adresat conducerii ANL, pentru a afla care este stadiul demersurilor administraţiei locale pentru a obţine cele 250 de apartamente ANL pentru militari. Din răspunsul primit de la ministrul Liviu Dragnea, pe care îl pun integral la dispoziţia opiniei publice din Arad, se desprind următoarele concluzii. 1. ANL poate, în anumite condiţii, să pună la dispoziţia personalului din Armată, apartamente ANL. 2. Nu există nici o solicitare a administraţiei locale din Arad pentru apartamente destinate cadrelor militare. Aradul este cuprins în lista-sinteză a amplasamentelor locuinţelor pentru tineri cu 408 unităţi locative, în cartierul Micălaca, dar acestea nu sunt destinate cadrelor militare. Conform art 9 din legea 152/1998, locuinţele destinate militarilor sunt administrate de instituţiile din sectorul de apărare naţională şi sunt repartizate de conducătorul instituţiei care a preluat locuinţele, după criteriile pe care le stabileşte. Este vorba, în mod evident, de obiective distincte, care nu pot fi confundate cu cele 408 locuinţe destinate tinerilor. Potrivit protocolului din anul 2010, responsabilitatea pentru construirea apartamentelor ANL este asumată de CLM Arad. Nu înţeleg de ce administraţia locală îşi asumă o responsabilitate fără să facă nimic pentru a o îndeplini pe de o parte, iar pe de altă parte, acuză Guvernul că nu este de bună credinţă. Consider că aspiraţiile arădenilor de a valorifica Cetatea Aradului sunt pe deplin justificate. Sper ca prin clarificările aduse de răspunsul Ministerului Dezvoltării să contribui la înţelegerea situaţiei de fapt şi, în perspectivă, la stabilirea unor demersuri corecte care să permită trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.
No comments so far.
Be first to leave comment below.