Firmă amendată cu 100.000 de lei pentru transport ilegal de motorină
Local 28 decembrie 2010 admin 0
Inspectorii vamali ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au amendat zilele trecute o societate comercială cu suma de 100.000 de lei. Totul a pornit de la o operaţiune care a avut loc cu două luni în urmă. Astfel, trei autocisterne în valoare de 240.000 euro ce conţineau peste 76.000 de litri de motorină au fost confiscate, la sfârşitul lunii septembrie, la Nădlac de inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.
„La sfârşitul lunii septembrie, echipa de monitorizare a tranzitului de mărfuri prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, echipă ce aparţine Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, a oprit în trafic pentru control, pe direcţia de intrare în ţară, trei autocisterne. Mijloacele de transport, înmatriculate în Prahova, transportau conform documentelor prezentate ulei tehnic universal pentru o societate din Timiş. Întrucât a existat suspiciunea că marfa prezentată drept ulei tehnic ar fi în realitate motorină (produs accizabil) s-a procedat la prelevarea de probe spre a fi trimise pentru analize la Laboratorul Vamal Central. Certificatul de analiză a confirmat faptul că autocisternele transportau motorină”, se arată într-un comunicat de presă remis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Conform procesului verbal de contravenţie, încheiat în data de 22 decembrie, au fost confiscate cele trei autocisterne în valoare de aproximativ 240.000 de euro, cantitatea de 76.147 de litri de motorină, în valoare de 85.000 de euro, iar contravenientului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 100.000 de lei.(news-ar)
No comments so far.
Be first to leave comment below.