News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

În data de 31 mai a.c. circa 180 de proiecte au fost depuse de întreprinderile mari pentru obţinerea unei finanţări europene nerambursabile de până la 5 milioane euro. Bugetul alocat acestui apel este de aproximativ 110 mil. euro. Interesul companiilor mari pentru banii de la UE este ridicat deoarece practic, aceasta este ultima şansă pe care acestea o au pentru a obţine bani europeni. Întregul buget alocat până în 2013 companiilor mari se va epuiza cu acest apel de proiecte, în situaţia în care nu vor mai exista noi alocări de pe alte axe.

Întreprinderile mari au avut posibilitatea anul acesta ca în perioada 9 martie – 31 mai să depună o nouă serie de dosare de finanţare pentru crearea sau modernizarea unei unităţi de producţie (fabrică, secţie, instalaţie) sau achiziţia de instalaţii şi echipamente, introducerea de noi tehnologii de producţie, de mijloace de transport tehnologice, aplicaţii informatice legate de proiect, brevete, licenţe.

Proiectele au fost depuse în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile pentru întreprinderile mari”.

În 2 luni tot în cadrul acestui program se va deschide linia de finanţare destinată întreprinderilor mici şi mijlocii. Linia de finanţare se va închide la epuizarea sumei alocate, criteriul de stabilire a ordinii de evaluare fiind „primul venit, primul servit”.

Aceasta va fi ultima sesiune de depunere de proiecte pe această linie, deoarece bugetul rămas până în 2013 va fi alocat integral.

Fondurile obţinute pot fi folosite pentru urmatoarele cheltuieli: achiziţie de teren, achiziţie, construcţie, modernizare clădiri, achiziţii mijloace fixe, achiziţie aplicaţii informatice etc.

Suma rambursată poate ajunge la 250 000 euro, cu un procent nerambursabil de până la 70% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru investiţiile mari ale IMM-urilor, cu valoare până la 1,5 milioane euro se va lansa linia de finanţare tot în cadrul POS CCE în luna septembrie.

Important! În lunile iulie şi august vor fi lansate alte două apeluri pe programul POS CCE: „Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare” – participare la târguri naţionale şi internaţionale, la misiuni economice sau promovare afacere pe alte pieţe, respectiv „Sprijin pentru implementarea standardelor” – certificarea şi implementarea unor sisteme de management al calităţii, mediului, sănătăţii şi securitatea muncii, etichetarea ecologică a produselor sau a serviciilor.

O veste bună pentru microintreprinderi – finanţare cu 100% prin Programul Operaţional Regional! Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional a decis în luna mai, ca proiectele depuse spre finanţare în cadrul POR, DMI 4.3- „Sprijinirea dezvoltării microintreprinderilor” să beneficieze de finanţare nerambursabilă de 100% a cheltuielilor eligibile, în limita a 200 000 euro. Decizia va intra în vigoare numai după modificarea schemei de ajutor minimis, după primirea unui aviz pozitiv de la Consiliul Concurenţei, precum şi după modificarea ordinului de cheltuieli eligibile şi a ghidului solicitantului.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *