Filarmonica Arad programeaza primul medalion liric al anului 2018
CulturaUltimele stiri 11 ianuarie 2018 admin 0
Filarmonica Arad programeaza primul medalion liric al anului 2018 în seara de Sâmbătă, 13 Ianuarie, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar, invitând publicul la o întâlnire cu partituri de Antonio Sartorio, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.
Construit în jurul unui puternic nucleu mozartian, în al cărui conținut se regăsesc arii din Cosi fan tutte, Don Giovanni și Flautul fermecat, programul de inspirație operistică cuprinde deopotrivă rarități preclasice, precum, Giulio Cesare in Egitto (Sartorio) sau Rinaldo (Händel), dar și titluri din spectacole italiene de secol XIX și XX: Otello, Falstaff (Verdi), Boema și Gianni Schicchi (Puccini).
Arii abordate în premieră, partituri și personaje care acoperă prin prezența lor cele mai spectaculoase oferte ale afișelor de operă sau de concert din întreaga lume, pot fi întâlnite în această interesantă seară de Ianuarie, realizată pe suportul unui acompaniament asumat de orchestra simfonică dirijată de Dan Crișan. Partiturile vor fi interpretate de tenorul Ioan Moțiu și sopranele invitate, Eva Eron (Italia) și Annamaria Kaszoni.
No comments so far.
Be first to leave comment below.