Primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), a catalogat drept foarte bune criteriile de integritate aplicate de Monica Macovei pentru viitorii candidaţi ai Alianţei România Dreaptă (ARD).
Întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă la PDL Arad, ce părere are despre criteriile de moralitate propuse de Monica Macovei pentru candidaţii ARD, primarul Gheorghe Falcă a declarat că „sunt foarte bune” şi că el se încadrează în acestea.
„Am câştigat procesul cu DNA, nu am de ce să nu mă încadrez”, a spus Falcă.
Primarul nu a răspuns dacă va candida sau nu la alegerile parlamentare, afirmând că îşi va anunţa decizia după Biroul Permanent Judeţean al PDL, care va avea loc la joi sau vineri.
El a spus că organizaţia centrală a solicitat BPJ să decidă care vor fi candidaţii.
„În acelaşi timp, Biroul Permanent Municipal m-a mandatat pe mine să prezint strategia pe municipiu. În acest moment nu mă grăbesc să anunţ dacă voi candida sau nu, dar pot să vă spun că în sondaje sunt creditat cu 62 la sută încredere”, a spus edilul Aradului.
În urmă cu două săptămâni, PDL Arad arăta, într-un comunicat de presă, că în cadrul şedinţei BPJ şi-au anunţat intenţia de a candida, printre alţii, preşedintele filialei judeţene, Gheorghe Seculici, şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Ambii ar fi dorit să candideze la Senat în colegiul din municipiul Arad.
Surse din interiorul partidului afrmau că la şedinţa BPJ au existat dispute între Falcă şi Seculici pe tema candidaturilor, iar după trei ore în care nu s-a ajuns la niciun compromis privind numele finale ale candidaţilor la alegerile parlamentare, mai mulţi membri ai Biroului au părăsit sala, astfel că s-a pierdut cvorumul, iar o decizie nu a mai putut fi luată.
Gheorghe Falcă a fost judecat timp de cinci ani pentru fapte de corupţie, fiind acuzat de procurorii DNA că a vândut unor apropiaţi, sub preţul pieţei, un teren al municipalităţii, obţinând astfel un schimb avantajos de locuinţă. Falcă a cedat un apartament în favoarea unei case, diferenţa de cost fiind considerată de procurori drept mită. Procesul s-a încheiat în primă instanţă în luna mai, când Tribunalul Alba l-a achitat pe falcă, procurorii făcând recurs.
Codul Etic al ARD prevede că persoanele condamnate definitiv, arestate preventiv, trimise în judecată sau care au averi disproporţionate, care au încheiat contracte netransparente cu statul, au colaborat cu Securitatea, au trecut de la un partid la altul nu vor putea candida din partea Alianţei. (adevarul.ro)
No comments so far.
Be first to leave comment below.