E.ON Gaz Distribuţie anunţă că a finalizat extinderea unui tronson din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale care permite racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale a unui nou consumator din municipiul Arad.
În vederea cuplării noii conducte, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în cursul zilei de miercuri, 20 octombrie, începând cu ora 9, pe următoarele străzi din municipiul Arad: Dosotei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, Fabius, Bujor, Lalelelor, Luncii, Cerbului, Poiana, Zefir, Lipovei, Argeş, Calea Lipovei, Prutului, Crizantemelor, Caraiman, Amurgului, Constanţa, Podgoriei, Şiriei şi Păuliş
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, în jurul orei 14.
„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere al acestora timp de 30 minute”, a precizat Florentina Maghiar, din cadrul Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice al E.ON România.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).(news-ar)
No comments so far.
Be first to leave comment below.