Asociaţia KM.ZERO consideră această campanie electorală un bun prilej de a se despărţi neghina de grâu . Observăm candidaţii disperaţi ai PDL-lui şi susţinătorii, lui căutând prin „resturile umane” asezate de mâini omeneşti în locuri cu încărcătură spirituală maximă, locuri care mai degrabă acuză în cazul lor, decât sâ producă benedicţiune. Am mai atras atenţia şi în urmă cu o săptămână despre o astfel de atitudine din partea baptistului-şef de la Grădişte care şi-a „înnobilat” sufletul prin purgatoriul ARD-lui, strecurând spre amvonul bisericii doi indivizi fără limită în ceea ce priveşte ruşinea, căci de teama lui Dumnezeu nu poate fi vorba.
Aseară, două comportamente total diferite din două biserici din Arad demonstrează cât se poate de clar cum unii conducători se raportează la fenomenul politic din aceste zile. În timp ce la biserica baptistă „Speranţa” întreaga clică, în frunte cu „costisitorul” fost prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu, nu au fost băgaţi în seamă, la altă biserică, cea din Bujac a penticostalilor, d-l Moise Ardelean „clientul” nostru din iunie, i-a înfăşurat în pupături şi temenele. Omul este de nevindecat aşa că greaţa, deja permanentă când aducem vorba de ei este singura în măsură să se plieze pe caracterul acestora. Când vorbeşte un astfel de om despre ceea ce vrea Dumnezeu de la noi cei din jurul lui ar trebui să-şi caute adăpost. El cere şi acum şi în vară enoriaşilor să-şi dea acceptul prin vot, unor hoţi prin definiţie, pentru ca biserica lor să beneficeze de câţiva lei. Asta înţelege acest individ din menirea slujbei în care a fost investit. Ca şi cum Dumnezeu ar avea nevoie de clădiri unde să-Şi întindă picioarele sau să-Şi aplece capul.
Cu astfel de lucruri se mândresc cei ce cârmuiesc în acest hal turma încredinţată. Cu ploconeli în faţa autorităţilor care în mod firesc îi condiţionează de „ciocu mic” şi vot pe bandă. I-aş întreba pe toţi aceştia, cum s-ar simţi în bisericile lor confortabile în timp ce vecinii lor nu au lemne pentru încălzire pentru că deputata Boghicevici, deputatul Tipei au votat diminuarea pensiilor şi ajutoarelor date însoţitorilor de handicapaţi? Chiar au ajuns la acest tip de egoism în care nu mai contează nimeni, doar lor să le meargă bine pentru că şeful lor face rost de bani de la Falcă şi Ioţcu? La asta îi îndeamnă Dumnezeu într-una din porunci cu privire la iubire? Să-ţi iubeşti aproapele privindu-l cum îngheaţă de frig din spatele ferestrei bine izolate?
Datorită voturilor ce se dau în urma unor astfel de înţelegeri, ajung oameni de slabă calitate, să determine chiar şi viaţa celor care îi votează. Este de ştiut că oamenii în general îşi formează decizia de vot după ce zice popa sau liderul de opinie mai vocal. Dacă aceştia sunt precum Ardelean Moise sau Nelu Zaharia este de la sine înţeles că devine o formalitate pentru şmecheri să-i fraierească pe arădeni. Şi, după cum vedem nu se dau înapoi de a şi face.
Protestul nostru este îndreptat către mulţimea din bisericile amintite şi are în vedere dorinţa noastră de a conştientiza vremurile în care trăim. Le cerem acestora să manifeste o mai mare responsabilitate asupra actului de cult şi să-şi caute oameni cu frică de Dumnezeu care să-i cârmuiască aşa cum cer scripturile nu cum vor oamenii timpului. Aceia în mod clar nu le vor spune să-şi pună mâinile peste hoţi şi derbedei. Cerinţa noastră este de fapt una de suflet şi este în concordanţă cu ceea ce vrea Dumnezeu de la noi şi de la ei.
No comments so far.
Be first to leave comment below.