Opt zeci de jucători s-au înscris până în acest moment la cel mai important eveniment sportiv al lunii august din Arad. Turneul de şah a strâns nume importante ale momentului, ca Szabo Gergely, George Grigore, Cătălin Ardelean, Vlad Jianu, Andrei Cioara, Adrian Petrişor, Dan Bogdan, Marius Cherecheş, Paul Rusan, Ervin Mozes, Andra Chiriţă, Sabina Popescu (România), Krikor Mekhitarian (Brazilia), Vladimir Sergeev (Ucraina), Vasile Sănduleac (Ucraina), Dimitar Marholev (Bulgaria), Virginjius Dambrauskas (Lituania) sau Maka Purtseladze (Georgia).
Alin Câmpeanu, promotorul turneului arădean, a vorbit despre evenimentele care vor avea loc între 6 şi 12 august. Preşedintele Şah Club Vados a anunţat că turneul pentru copii cuprinde două secţiuni, una pentru cei sub 12 ani plus una pentru cei sub 8 ani.
În paralel, iubitorii şahului au ocazia să joace o partidă cu piese gigant, în parcul din faţa Palatului Cultural, locaţia Openului din 2010. „Toţi iubitorii şahului sunt invitaţi să participe la eveniment, fiecare având şansa să câştige un premiu potrivit nivelului său de joc”, a precizat Câmpeanu.
Eforturile clubului Vados pentru Arad Open 2010 sunt susţinute de Cabinetul Parlamentar Lucian Riviş-Tipei, Primăria municipiului Arad, Centrul Cultural Judeţean, Universitatea de Vest Vasile Goldiş, Hotel Coandi, CarpatAir, La Fântâna şi Man Protection.
No comments so far.
Be first to leave comment below.